În era tehnologiei, distanța dintre oameni pare să capete conotații de ordinul imaginarului. Mii de kilometri din spațiul fizic sunt șterși în mediul online, iar importanța geografiei este diminuată. De cele mai multe ori, politica națională și externă a diferitelor state este profund influențată de factorii fizici, iar Tim Marshall pare să prezinte într-un mod succint, dar elocvent, patologia acestui fenomen.

”Epoca Zidurilor. Cum schimbă lumea barierele dintre națiuni” este cea mai recentă carte publicată de autorul britanic. Laitmotivul acestui volum îl regăsim în ”ziduri”, structuri care divizează continentele și evidențiază accentuarea unor fenomene, precum migrația economică, criza refugiaților, dar și schimbările climatice. Dacă nu sunteți familiarizați cu împărțirea geografică și principalele conflicte determinate de aceasta, ”Epoca Zidurilor” vă oferă explicații clare, relativ sumare despre zonele emergente. Capitolele sunt structurate pe diferite zone, de pildă China, subcontinentul Indian, regiunile Africii, SUA și Mexic, Israel și Palestina sau Uniunea Europeană. De asemenea, cititorii beneficiază de capitole structurate, care facilitează înțelegerea subiectului prin expunerea contextului istoric și geopolitic.

Citind această carte veți înțelege cum zidurile sunt o măsură temporară care controlează violența din zona Orientului Mijlociu sau cum în China există atât un Mare Zid fizic, cât și unul digital care asigură izolarea acesteia de restul lumii. De altfel, autorul analizează suficient de atent retorica lui Trump referitoare la relațiile dintre SUA și Mexic. Mai mult decât atât, în capitolul referitor la Orientul Mijlociu oferă clarificări privitoare la clivajul dintre șiiți și sunniți, tocmai pentru a putea cum evoluează conflictele regionale.

În ceea ce privește continentul african, state precum Botswana sau Africa de Sud au adoptat măsuri de fortificare a granițelor. Scenariul propus în zona Africii este comun multor țări, iar acesta poate fi sumarizat prin ”teama de imigranți”, care provoacă o serie de tensiuni. Această teamă, de asemenea, se află la baza măsurilor autorităților indiene care au intensificat monitorizarea granițelor, iar Marshall ne vorbește despre consecințele teribile ale acestora.

În zilele noastre, libertatea de mișcare a europenilor a devenit un lucru firesc, însă nu cu mult timp în urmă și continentul nostru a fost dominat de ”bariere” și restricții severe. În cele câteva pagini rezervate acestei zone, autorul surprinde tranziția de la o Europă divizată spre uniunea actuală.

În final, îl voi cita pe Tim Marshall susținând faptul că, ”pentru fiecare zid dintre țări există o autostradă suspendată informațională”. Omenirea are nevoie de fenomenul migrației la nivel sustenabil care, de pildă, nu golește Zimbabwe și destabilizează statele vecine. Daca doriți să înțelegeți modul în care evoluează granițele și cum au influențat acestea relațiile diplomatice dintre state ”Epoca zidurilor” este una dintre cărțile cu care puteți începe.

Mai bine de două decenii, Tim Marshall a lucrat în calitate de corespondent de presă pentru BBC, LBC/IRN, ca mai apoi să ocupe postul de redactor pe probleme de diplomație la Sky News. Zonele de conflict precum Kosovo, Afghanistan, Irak sau Siria îi sunt familiare, întrucât a transmis reportaje multiple. De asemenea, de-a lungul timpului a scris pentru numeroase publicații, printre care distingem The Times, Guradian, Independent, Daily Telegraph și lista poate continua.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.