** Acest articol face parte dintr-o serie scrisă drept follow-up, ca urmare a participării în cadrul proiectului organizat de American Councils ”Elie Wiesel Study Tour”. De asemenea, informațiile pot avea impact emoțional** https://americancouncils.ro/programe/elie-wiesel-study-tour/**

”Holocaustul în România” rămâne până în zilele noastre unul dintre subiectele sensibile din rândul societății, adesea se va aborda într-o manieră discretă cu un profund accent pe acțiunile naziștilor. Minimalizarea implicării autorităților române și participarea țării la acest tragic eveniment s-a întipărit în mentalul colectiv de-a lungul timpului, uneori ajungându-se până la faza negării. 

Pentru început, deportarea și exterminarea sistematică a evreilor sunt măsuri incluse în ceea ce înțelegem astăzi prin termenul ”Holocaust”, asemenea și discriminarea, evacuarea sau expropierea acestora. (toate acțiunile menționate fiind întreprinse de autoritățile române) Conform Raportului Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, numărul aproximativ al victimelor din teritoriile aflate sub administrația românească este cuprins între 280.000 – 380.000.

În ceea ce privește România, măsurile antisemite nu au reprezentat o noutate în anii 1940-1941, acestea având drept fundament politicile de stat antisemite din timpul guvernului Goga, aflat sub dictatura carlista și a celor întreprinse ulterior de noul Stat Național Legionar. Cu toate acestea, linia acestor politici continuă și după înlăturarea legionarilor, deși autoritățile române empatizau cu ”soluția finală ” nazistă  cele două state nu au reușit să-și sincronizeze întotdeauna acțiunile. Instrumentele folosite pentru distrugerea evreilor din România pot fi regăsite în structurile de securitate precum armata, jandarmerie și poliție, cât și în administrație, instituții publice și private, iar ceea ce subliniază Raportul Final este că ”Ordinele au fost emise la București, nu la Berlin”. Lipsa de sincron între Germania nazistă și România sub Ion Antonescu se datorează în mare parte situației incerte de pe frontul de Est, astfel că începând cu anul 1942 deportările evreilor au încetat, ceea ce a avut drept rezultat supraviețuirea a aproximativ 292.000 de evrei români. În pofida schimbării balanței, realitatea nu poate fi negată sau schimbată, iar România trebuie să își asume responsabilitatea pentru masacrele săvârșite, în aceeași măsură în care își asumă responsabilitatea pentru stoparea deportărilor.

În România postbelică, autoritățile comuniste accentuează propaganda ideologică condamnând fascismul și disculpând statul, ceea ce duce automat la minimalizarea participării țării la Holocaust. Istoriografia comunistă este dominată de acest curent ”negaționist”, acesta fiind și motivul pentru care astăzi se perpetuează victimizarea României. Fără a intra în detaliile distorsionării, negării, minimalizării sau al trivializării prin comparație a Holocaustului din România, voi încheia prin anumite citări:

”Nici o țară, în afara Germaniei, nu s-a implicat în masacrarea evreilor la o asemenea scară” (Raul Hilberg referindu-se la România)

”How to explain so much cruelty, manifested on so many levels, by Romanian society? Why were there so few interventions (there were, but they were rare and weak) on behalf of the victims? From the simple soldier to the most powerful officer, from the anonymous employee to the bureaucrat invested with the superior and implacable authority of the State, the Jews-and later the Gypsies-could not expect any measure of pity or humanity.” (Elie Wiesel) 

”Guvernul român l-a urmat pe Hitler pas cu pas în politica sa antievreiască, cu mult mai puțină eficineță, dar mult mai îndârjit (..) Trupele române, care conlucrau cu Einsatzgruppe D în sudul Rusiei, i-au revoltat până și pe germani prin cruzimea lor” (Paul Johnson)

Procesul de confruntare a României cu realitatea istorică este deja început, în prezent instituții precum Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” are drept obiectiv cercetarea Holocaustului și a problemelor științifice referitoare la acesta. De asemenea, numeroase sesiuni științifice au fost organizate, iar la nivelul comunității istoricilor români remarcăm o abordare profesionistă dominată de probitate, chiar programul ”Elie Wiesel Study Tour” organizat de American Councils este o dovadă a încercării de confruntare și asumare a participării României la tragicul eveniment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.