Trei țări au încălcat legislația UE prin nerespectarea deciziei privind cotele obligatorii de refugiați, a concluzionat CJUE

0
688
Sursa: dw.com

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că Polonia, Ungaria și Republica Cehă au încălcat legislația europeană, refuzând să se conformeze mecanismelor temporare de relocare a solicitanților de azil stabilite de Consiliul European.

Decizia vine, după ce în contextul crizei de migrație din 2015, cele trei țări din Europa centrală nu și-au îndeplinit obligațiile cu privire la relocarea a 160 000 de azilanti pe teritoriul UE. Cotele obligatorii au avut ca scop degrevarea statelor din prima linie, precum Grecia și Italia ce se confruntau cu un val copleșitor de sosiri zilnice. În urma acestui refuz, Comisia a inițiat proceduri judiciare împotriva celor trei țări (numite proceduri de constatare a neîndeplinirii acțiunilor), înaintând cazul Curții de Justiție.

Ignorând efortul Uniunii Europene de a partaja sarcinile echitabil între statele blocului, acestea ‘nu și-au îndeplinit obgligatiile ce le revin în temeiul legislației Uniunii Europene’ a declarat CJUE. Argumentul legal potrivit căruia cele 3 state membre aveau dreptul să nu țină cont de legislația UE din motive de securitate internă a fost repins în instanță, pe baza faptului că niciuna dintre țări nu a putut dovedi că invocarea acestei clauze a fost necesară.

Comisia Europeană are acum dreptul de a iniția alte acțiuni legale pentru a impune sancțiuni financiare celor 3 state. Așadar, va fi nevoie de o altă decizie a curții privind stabilirea sumei cu care vor fi sancționate cele trei state membre. În această privință, se vor lua în calcul mai multe aspecte cum ar fi capacitățile economice și severitatea încălcării legislației.

Liderii din Consiliul European au convenit asupra adoptării cotelor obligatorii de refugiați ca o soluție de gestionare a crizei în septembrie 2015, printr-un vot majoritar, în ciuda unei opoziții formate din Ungaria, Cehia, România și Slovacia. Hotărârea a fost luată într-un context de urgență în care mai mult de un million de refugiați ajunseră în Europa în decurs de un an. În aceste împrejurări, redistribuirea ar fi urmat să se facă într-o manieră echitabilă, țînându-se cont de capacitaile fiecărui membru iar pentru fiecare persoană găzduită fiecare țară ar fi primit €6,000. Ignorarea opoziției a fost percepută negativ de statele în cauză și interpretată ca un atac la suveranitatea lor. În cele din urmă, conform Comisiei Europene, Republica Cehă a primit doar 12 azilanti, în timp ce Polonia și Ungaria nu au primit niciunul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.