Donald Trump: “Relațiile noastre cu Turcia nu sunt bune în acest moment”

0
569
Credit Twitter/PA Wire

Tocmai am autorizat o dublare a tarifelor pentru oțel și aluminiu în legătură cu Turcia, în timp ce moneda lor, lira turcească, se depreciază rapid în raport cu dolarul nostru foarte puternic! Aluminiumul va fi acum 20% și oțelul 50%. Relațiile noastre cu Turcia nu sunt bune în acest moment!

Tweet-ul președintelui american vine pe fundalul unei deteriorări a relațiilor turco-americane. Conform publicației New York Times, creșterea de 50% a tarifelor percepute importurilor de oțel turcesc va scoate practic acest produs de pe piața americană, care constituie aproximativ 13% din totalul exporturilor de oțel al Turciei.

Această deteriorare a relațiilor este fundamentată și de reținerea în custodia autorităților din Turcia a 20 de cetățeni americani, printre care un pastor evangelic numit Andrew Brunson, un om de știință de la NASA și un profesor de chimie din Pennsylvania, toți acuzați ca ar fi avut un rol în lovitura de stat eșuată de acum 2 ani.

BBC relatează că în ultimele 24 de ore, lira turcească s-a devalorizat cu aproximativ 20%. Într-un discurs susținut de președintele Erdogan, acesta a spus că “unele țări s-au angajat într-un comportament care protejează complotiștii implicați în lovitura de stat și nu cunoaște legi sau justiție. Relațiile cu țările care se comportă așa au ajuns la un punct în care nu mai pot fi salvate“.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.