Departamentul de Stat anunță direcțiile ce urmează să fie discutate în cadrul UNGA

0
509
sursa Twitter

În această săptămână, toți ochii sunt pe Donald Trump, în așteptarea discursului său din cadrul Adunării Generale a Națiunilor Unite. Întâlnirile cu oficialii de rang înalt au început de ieri, 24 septembrie. Departamentul de Stat anunță principalele direcții abordate de Președintele american în cadrul celui mai important eveniment diplomatic al anului:

Prima dintre priorități nu este surprinzătoare. Pericolul armelor de distrugere în masă este o problemă de securitate la nivel global, iar administrația Trump a întreprins acțiuni fără precedent în acest sens. Pe parcursul săptămânii sale la ONU, Președintele Trump va consolida ceea ce a făcut deja prin găzduirea unei întâlniri în cadrul Consiliului de Securitate ONU pentru a sublinia dimensiunea pericolului, care include proliferarea armelor chimice, biologice și nucleare, precum și rachetele balistice. Președintele și Secretarul de Stat vor discuta despre eforturile lor susținute în vederea nuclearizării finale și controlate a Coreii de Nord și vor întări prin discursurile lor nevoia de a implementa toate rezoluțiile Consiliului de Securitate conexe acestui areal.

În același timp, Statele Unite sunt cel mai mare donator de asistență umanitară. De aceea, Statele Unite vor continua să încurajeze și alte țări și părți interesate spre a-și crește contribuțiile, atât financiare, cât și politice, și să susțină eforturile de potențare a eficienței ajutorului umanitar și al asistenței în domeniul dezvoltării.

Se va avea în vedere și discutarea acțiunilor necesare pentru îmbunătățirea capacității ONU de a combate pericolele diverse și complexe îndreptate către securitatea colectivă. De exemplu, Președintele Trump va convoca o întâlnire cu Secretarul General și numeroși șefi de stat pentru redactarea Global Call for Action privitoare la flagelul traficului și abuzului de droguri, lucru ce s-a întâmplat ieri seară și transmis live de The Independent pe site-ul nostru.

Nu în cele din urmă, Statele Unite rămân ferme în convingerea lor că Națiunile Unite trebuie să întreprindă reforme pe termen lung pentru a adresa toate provocările secolului al XXI-lea. Așa cum afirma Ambasadoarea Haley la începutul acestui an: ”Lumea are nevoie de un ONU disciplinat, eficient, responsabil și îndreptate către rezultate”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.