Albania concurează pentru un loc în cadrul Consiliului de Securitate

0
505
Sursa:EurActiv Foto: Dragan Tatic

Pe parcursul discuțiilor din cadrul Dezbaterii Generale ONU, Ministrul Afacerilor Externe și Europene al Albaniei, Ditmir Bushati, ia parte la o serie de activități centrate pe conservarea și consolidarea păcii internaționale, protejarea drepturilor omului, crearea oportunităților pentru dezvoltare economică sustenabilă. 

Pe lângă discutarea relațiilor bilaterale dintre Albania și alte state, Bushati va căuta sprijinul acestora în privința candidării Albaniei pentru un loc în cadrul Consiliului de Securitate în perioada 2022-2023.

Consiliul de Securitate al ONU este unul din principalele organe ale Națiunilor Unite, însărcinat cu menținerea păcii și securității internaționale. Rolul său, descris în Carta Națiunilor Unite, include stabilirea de operațiuni de menținere a păcii, instituirea de sancțiuni internaționale, precum și autorizația de acțiuni militare. Rolul Consiliului de Securitate este exercitat prin intermediul rezoluțiilor Consiliului. Consiliul de Securitate este format din 15 membri, incluzând atât membri permanenți, cât și membri aleși. Această structură este stipulată în capitolul V al Cartei ONU.

Cei cinci membri permanenți, care dispun și de drept de veto, sunt Statele Unite, China, Rusia, Marea Britanie și Franța. Ceilalți zece membri sunt aleși de Adunarea Generală pentru doi ani, începând cu 1 ianuarie, cinci membri fiind schimbați în fiecare an. Membrii sunt aleși de către grupuri regionale și confirmate de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite. Blocul african alege trei membri; America Latină și Caraibe, Asia și Europa de Vest și alte blocuri aleg doi membri fiecare, iar Europa de Est în bloc, alege un membru. De asemenea, unul dintre membri este o țară arabă, alternativ, de la blocul Asiatic sau African, în vederea unei reprezentări echitabile la nivel internațional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.