Statele Unite pot ajuta statele pacifice

0
562
Sursa: Indiana University

Potrivit unui comunicat de presă emis de Departamentul Apărării, Statele Unite ar pot ajuta insulele din Oceanul Pacific în ceea ce privește securitatea în regiune, afirmă Subsecretarul Marinei, Thomas B. Modly în cadrul Grupului de Scriitori ai Apărării. 

Modly tocmai și-a încheiat o vizită a statelor-insule din Oceania. Aceasta a implicat opriri în Kiribati și capitala țării de pe insula Tarawa. El a vizitat, de asemenea, și Papua Noua Guinee, Vanuatu, Fiji, Statele Federale ale Microneziei și insula americană Guam.

Zona este vastă, afirmă el, și aproape că toate insulele au fost câmp de luptă în cel de-al doilea război mondial. Subsecretarul a subliniat cât de impresionat a fost de sacrificiul de aici.”Vastitatea regiunii este complementată de vastitatea problemelor și a provocărilor pe care le întâmpinăm încercând să o menținem în siguranță.” a declarat Modly.

Subsecretarul s-a întâlnit cu oficialii militari și civili din fiecare stat, precum și cu reprezentanți americani. ”Temele principale ce au reieșit din discuțiile cu oficialii pe care i-am întâlnit au fost legate de valoarea inestimabilă a libertății de navigare și protejarea zonelor lor economice.”

Oficialii sunt în același timp fermi în ceea ce privește dorințele lor de a menține relații puternice cu Statele Unite. Ele au dezvoltat legături cu aceste națiuni – multe dintre ele colonii la acea vreme – pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial. Relațiile au continuat, totuși, și pe parcursul Războiului Rece, până astăzi.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.