Declarația ministrului de externe adjunct al Rusiei vis-a-vis de acuzațiile de atac cibernetic

0
547
sursa Twitter

Olanda și Marea Britanie, apoi Statele Unite şi Canada au anunţat că au fost ţintele unor atacuri cibernetice în decursul săptămânii trecute, în care au fost implicaţi spioni ai Rusiei. Olanda a expulzat patru cetăţeni ruşi, iar Departamentul de Stat american a inculpat alţi şapte.

Secretarul General al NATO a transmis un avertisment fără echivoc Moscovei. Acesta vine după ce a ieşit la iveală faptul că spionii ruşi au fost implicaţi în atacuri cibernetice de amploare în Marea Britanie, Olanda, Statele Unite, Canada şi Australia.

Statul rus, însă, nu recunoaște o astfel de vină atribuită de Vest pe motive nefondate. Redăm mai jos comunicatul de presă transmis de ministrul de externe adjunct al Federației Ruse, Serghei Riabkov:

”Observăm cu regret cum autoritățile americane continuă să otrăvească atmosfera relațiilor ruso-americane, aducând permanent noi acuzații nefondate împotriva Rusiei, pe care anumiți alți membri NATO se grăbesc să le repete la comanda Washingtonului. Din nou, publicul vestic este speriat de ”hackerii ruși”, cărora le atribuie ”spargerea” rețelelor de calculatoare din întreaga lume.

Washingtonul își dă toată silința să prevină disiparea vechii invenții a ”interferenței Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016”. De aceea ei încearcă să o consolideze prin știri false și continuă să își păcălească atât publicul lor, cât și cel din întreaga lume pentru a crea un pretext adițional pentru sancțiuni și alte măsuri menite să facă presiuni asupra Rusiei.

Rusia este obișnuită cu astfel de metode americane, însă escalarea tensiunilor în relațiile dintre puterile nucleare ale lumii este o cale periculos de urmat. Canada și acele state europene care răspund prezent la cererile americane ar trebui, de asemenea, să se gândească la asta. ”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.