Consiliul de Securitate impune sancțiuni pentru combaterea violenței sexuale în Libia

0
497
Sursa: Inclusive Finance Platform

Potrivit comunicatului de presă emis de Ministerul Afacerilor Externe al Olandei, Consiliul de Securitate ONU a răspuns propunerii statului olandez și poate acum să impună sancțiuni mult mai ușor asupra autorilor și facilitatorilor violenței sexuale și de gen. Aceasta a fost stipulată într-o rezoluție adoptată ieri, 5 noiembrie, de Consiliul de Securitate. 

”Violența sexuală apare de-a lungul întregii rute libiene de migrație”, a declarat ministrul de externe Stef Blok. Sunt mulțumit deoarece violența sexuală a fost inclusă explicit la motivele pentru care se pot aplica sancțiuni. Toți cei ce sunt în mod direct sau indirect responsabili pentru aceste atrocități sunt acum sub scrutin internaționale”. Olanda a promovat înainte introducerea unui regim de sancțiuni pentru violență sexuală și de gen în Sudanul de Sud.

Șase luni mai devreme, Consiliul de Securitate a impus o serie de sancțiuni fără precedent față de șase traficanți în Libia. ”Drepturile omului sunt violate în mod curent, imigranții sunt marfă de contrabandă, iar oamenii care încearcă să ajungă în Europa sunt expuși violențelor”, a declarat ministrul. ”Sancțiunile precedente au avut un efect de intimidare semnificativ. Acești criminali simt că sunt puși la zid.”

Rezoluția curentă a Consiliului de Securitate a inclus și un alt rezultat promovat de Olanda. Rezoluția cere tuturor Statelor Membre să raporteze activ pașii pe care îi întreprind împotriva traficanților de persoane. Potrivit domnului Blok, ”impunerea unor sancțiuni transmite un semnal, însă noi avem nevoie totodată să asigurăm o implementare eficientă”. Sancțiunile cer țărilor să blocheze actvele traficanților și să impună interdicții de călătorie asupra acestora.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.