Donald Trump: ”Foarte insultător, dar probabil că Europa ar trebui să își plătească partea ce îi revine în NATO.”

0
484
Sursa: businessinsider.com

”Președintele Macron al Franței tocmai a sugerat că Europa și-a consolidat capacitățile militare pentru a se proteja împotriva Statelor Unite, Chinei și Rusiei. Foarte insultător, dar probabil că Europa ar trebui să își plătească partea ce i se cuvine în NATO, pe care Statele Unite o finanțează în mod substanțial.”

Președintele Donald Trump a aterizat acum câteva ore în Paris, iar printre primele acțiuni pe care le-a întreprins acolo a fost un tweet în care îl critică pe Macron referitor la sugestia sa legată de o armată a Europei. 

Cei doi președinți se vor întâlni sâmbătă dimineață la reședința oficială a Președintelui francez, Élysée Palace, în Paris. Aproximativ 60 de lideri, printre care și Trump, vor fi prezenți la Paris în această săptămână pentru a marca a 100-a aniversare a finalului Primului Război Mondial.

Politica externă a lui Trump de tipul ”America First” i-a atras multe critici din partea lui Macron și a altor lideri europeni ce afirmă că acesta ar submina alianțele vestice de lungă durată precum NATO. De exemplu, Macron a criticat decizia recentă a lui Trump de a se retrage din Tratatul INF, o înțelegere din 1987 privind controlul armelor, gândită să interzică Rusiei dezvoltarea rachetelor capabile să ajungă în orașele Europei Vestice.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.