Lansarea Global Entrepreneurship Summit 2019

0
496
Sursa: Foreign Policy

Potrivit comunicatului de presă emis de Departamentul de Stat, Statele Unite ale Americii și Regatul Olandei au lansat oficial ieri, 15 noiembrie, viitorul Global Entrepreneurship Summit 2019 (GES), care este programat să aibă loc în Haga, între 4-5 iunie 2019. 

Așa cum au anunțat Președintele Donald Trump și Prim-Ministrul Mark Rutte în iulie, cel de-al nouălea Summit GES va scoate în evidență responsabilitatea asumată de ambele țări în domeniul antreprenoriatului și a inovării.

Secretarul de stat Michael R. Pompeo va coordona delegația americană la summit-ul din 2019, ce se va concentra pe arii precum sănătate, energie, agricultură, apă și conectivitate IT. Pe parcursul celor două zile ale programului, antreprenorii pot accesa finanțări din partea investitorilor și extinde afacerea lor la nivel global.

GES este un eveniment anual ce aduce împreună antreprenori, investitori și susținătorii lor la nivel global. Un număr aproximativ de 20.000 de lideri au participat la acest summit începând cu 2010. La summit-urile anterioare, guvernele și sectoarele private și-au luat angajamentul de a pune la dispoziție 1 miliard de dolari ca nou capital la nivel mondial.

Participanți ai deschiderii oficiale de astăzi au fost Ambasadorul Statelor Unite în Olanda Peter Hoekstra, Ambasadorul Olandei în Statele Unite Henne Schuwer, Asistentul-Adjunct al Președintelui pentru Politici Tehnologice din partea Casei Albe Michael Kratsios, Reprezentantul Special pentru Afaceri Comerciale și Business Scott Ticknor și Asistentul- Adjunct al Secretarului de Stat pentru Afaceri Europene și Euroasiatice Julie Fisher.

 

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.