O nouă dată de vot în parlamentul britanic pentru Brexit

0
612
Source: EU Estonian Presidency Flickr Account, https://www.flickr.com/photos/eu2017ee/

Theresa May dorește să reintroducă planul de ieșire a Regatului Unit din UE până la sfârșitul lunii ianuarie. Varianta pe care însă o va introduce nu diferită de cea pe care a retras-o în decembrie 2018 de la un vot final. Principala problemă pe care mai mulți colegi din Partidul Conservator încă o au, cel puțin la nivel declarativ, sunt normele privind Irlanda de Nord. Însă motivele sunt diverse chiar și în propriul partid, având atât membri care doresc un acord mult mai avantajos pentru Regat sau care vor a ieșire fără un acord, până la alții care doresc un nou referendum sau care doresc o anulare completă a Brexit.

În ceea ce privește Partidul Laburist, acesta se confruntă cu propriile dezbateri și cu propriile tensiuni plecând de parlamentari anti-Brexit, care însă reprezintă comunități pro, la un număr mare de membri ai partidului care doresc o mișcare de opoziție anti-Brexit și Jeremy Corbyn care a declarat că într-o eventuală preluare a puterii ca urmare a alegerilor anticipate el va susține ieșirea Regatului din Uniune.

Liderii instituțiilor UE și liderii statelor UE nu i-au oferit prim-ministrului britanic mari concesii în ceea ce privește acordul, ca urmare a eșecului din decembrie, oferind unele asigurări politice, dar fără forță juridică, în ceea ce privește buna-credință a UE27 în ceea ce privește granița irlandeză.

Luând toate acestea în considerare, deși principala întrebare va fi în privința capacității prim-ministrului de a-și consolida voturile necesare în parlament, îngrijorarea vine pentru eventualitatea în care aceasta pierde votul, iar rezultatul scenei politice britanice ar fi un prim-ministru fără putere și fără susținerea propriului partid, iar pe de cealaltă parte o opoziție care nu ar putea să forțeze alegeri anticipate și al cărui lider are același răspuns la întrebare care domină societatea britanică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.