Absolvirea celor 513 cadeți ai Academiei Militare Națională din Afganistan.

0
599
rs.nato.int

Cinci sute treisprezece cadeți de la Academia Natională din Afganistan au absolvit ieri, obținând o diploma de licență si o funcție in forțele militare afgane ca locotenent secund.

Academia Națonală Militară din Afganistan (ANMA) este o instituție cu studii pe o durată de 4 ani, combinând cadrele didactice universitare cu pregătirea militară. Academia oferă cadrelor atât o educație de 4 ani pentru colegiu, cât si pregătirea necesară ca să fie lideri în Armata Natională Afgană (ANA) sau în Fortele Aeriene. De asemenea, ANMA aparține Universitații Nationale de Apărare Marshal Fahim.

“ANMA produce sângele vieții armatei naționale afgane, ambii lideri juniori acum și ofițerii de stat și comandanții superiori ai viitoarei armate”, a declarat colonelul armatei britanice Jeremy Pughe-Morgan, director al Echipei Consultative Instituționale a Armatei la Resolute Support . De asemenea, a mai declarat și că “Calitatea pregătirii educaționale și a conducerii la NMAA este ridicată și am încrederea deplină că acești tineri ofițeri care absolvesc astăzi sunt pregătiți să ia lupta împotriva inamicului”.

Acești noi tineri ofițeri sunt vitali pentru ANA, deoarece după cum a spus și locotenentul general Payenda Mohammad Nazim, comandantul Comandamentului Unificat de Instruire, Educație si Doctrină (CUIED) “ANA are nevoie de lideri tineri (comandanti de pluton si de companie) pe campul de lupta”. Tinerii cadeți fiind o speranță pentru Afganistan, ei având competențele necesare pentru a conduce lupta împotriva teroriștilor în zona de luptă, fiind pregătiți cu curaj, educație, angajament si dedicare pentru a sluji țara.

NATO declarând ca iși menține angajamentul de a ajuta instituțiile de securitate  afgane să deschida și să mențina calea spre pace.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.