Statele Unite vor retrage personalul diplomatic din Venezuela

0
601
Credit Twitter/PA Wire

S.U.A. au decis luni seara că vor retrage personalul diplomatic rămas în Venezuela, considerând că prezența acestora în ambasada teritoriului țării Sud-Americane – în Caracas – ar fi devenit o problemă din cauza nealinierii politicilor Președintelui Donald Trump cu cele ale liderului socialist, Nicolas Maduro.

Anunțul vine de la Secretarul De Stat al Americii, Mike Pompeo, într-un tweet în care acesta declară că decizia în cauză reflectă degenerările de situație care au avut loc în Venezuela.

Statele Unite, alături de alte țări, au depus eforturi pentru aducerea la putere a liderului opoziției, Juan Guaido – care este deja susținut de alte 50 de țări – în timp ce actualul Președinte, Nicolas Maduro, se bucură de suportul din partea Chinei, Rusiei și Cubei.

Este important să notăm reticența lui Maduro față de diplomații americani, întrucât acesta le-a ordonat să se retraga din Caracas, în luna Ianuarie a acestui an – în principiu, datorită suportului american pentru liderul opoziției – ideea fiind ulterior retrasă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.