Secretarul General al NATO, întâlnire cu Președintele SUA înaintea aniversării celor 70 de ani ai alianței

0
806
Sursa: VOA

După ce mandatul lui Jens Stoltenberg – Secretar General al NATO – a fost extins până în Septembrie, 2022, acesta a fost ales drept delegat al organizației în SUA, vizită deloc întâmplătoare considerând aniversarea celor 70 de ani de activitate ai NATO.

Vizita va dura 2 zile – 2-4 Aprilie 2019 – timp în care Secretarul General va prezida ședința Miniștrilor de Externe ai NATO – celebrând cei 70 de ani ai alianței – zilele fiind propice și pentru unele întâlniri importante, cea mai de seama fiind cu însuși Președintele SUA, Donald Trump.

Întâlnirea cu Trump – care are loc în prezentul moment – se prezintă prin spusele Președintelui vis-a-vis de securitate și economie, mai precis de faptul ca, prin închiderea graniței la Sud, s-ar prima protecția – pe care Șeful de Stat o consideră mai importantă.

Așadar, Președintele SUA încă își susține vehement punctul de vedere când vine vorba de granița cu statul mexican, acesta amenințând că, până saptămâna viitoare, totul va decurge conform planului în închiderea frontierei.

Despre Jens Stoltenberg, Donald Trump spune că este un ‘lider mare’ și că i-a susținut extinderea mandatului, adăugând că alianța NATO a făcut un ‘progres extraordinar’ sub conducerea politicianului Norvegian.



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.