Ministerul Afacerilor Externe al Germaniei subliniază importanța libertății presei pentru funcționarea democrației

0
673
Credit Twitter/PA Wire

Pe data de 3 mai – Ziua Mondială a Libertății Presei Germania și-a arătat aprecierea și devotamentul față de menținerea libertății presei pe plan național, în același timp amintind cetățenilor că, din nefericire, acest drept nu este garantat peste tot în lume, anumite zone necesitând un efort comun din partea tuturor statelor.

“‘O presă liberă, independentă și diversă este o condiție prealabilă pentru orice democrație funcțională’, a declarat Ministrul Afacerilor Externe, Heiko Maas, de #Ziua Mondială a Libertății Presei. Pentru Germania, protejarea libertății presei este una dintre cele mai importante sarcini – pe plan național și în întreaga lume.”

Prin intermediul comunicatului oficial, Ministrul a declarat că presa liberă “investighează, privește în spatele scenei, informează și educă publicul larg, crează un simț al răspunderii și stimulează dezbaterile. Pe scurt, aceasta creează un spațiu de comunicare și participare – esențial în orice societate democratică. Legea noastră fundamentală a fost adoptată acum 70 de ani și Declarația Universală a Drepturilor Omului nu mai puțin de 70 de ani în urmă. Cu toate acestea, nu ne putem culca pe lauri.

Trebuie să ne deschidem ochii către o altă realitate: numele Khashoggi și Kuciak ne aduc aminte de cei peste 60 de jurnaliști uciși – și de nenumărați alții care au primit amenințări – anul trecut. Soarta lor este o amintire clară că libertatea presei mondiale este sub presiune severă. Acest lucru este valabil mai ales aici, în Mexic, una dintre țările cele mai periculoase pentru jurnaliști.

Protejarea libertății presei este una dintre cele mai importante sarcini – atât în ​​țară cât și în întreaga lume. De aceea colaborăm îndeaproape cu partenerii noștri pentru a îmbunătăți protecția jurnaliștilor din întreaga lume.

Mulțumim tuturor jurnaliștilor dedicați acestei Zile a Libertății Presei. Promitem că vom continua să îi susținem și să promovăm libertatea presei mondiale.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.