Pete Buttigieg, candidat la alegerile prezidențiale din SUA, își anunță agenda politică pentru persoanele cu dizabilități

0
567
Sursa Twitter

Conform celei mai recente postări  de pe pagina de Twitter a primarului din Indiana, Pete Buttigieg; acesta și-a prezentat sâmbătă planul pentru persoanele cu dizabilități din Statele Unite ale Americii, promițând că va crește accesul la locuri de muncă și educație, precum și la consolidarea protecției drepturilor civile și va lua măsuri pentru crearea unei societăți fundamental mai incluzivă.

Planul a fost anunțat în aceeași zi în care Buttigieg și alți candidați democrați au fost programați să participe la un forum prezidențial pe probleme de dizabilitate în Cedar Rapids, Iowa. Agenda cuprinde una dintre cele mai cuprinzătoare propuneri pe care un candidat le-a creat pentru cei cu dizabilități.

„În calitate de președinte, Pete va contura o cultură a apartenenței pentru toată lumea. El se angajează să demonteze sistematic instituțiile care discriminează persoanele cu dizabilități și, împreună cu acestea, contribuind la construirea unei noi ere îndelungate pentru comunitate”, au scris cei ce se ocupă de Campania lui Buttigieg într-o lucrare de 19 pagini, ce conține planul.

Unul din patru adulți din Statele Unite suferă de un handicap, potrivit Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, astfel încât aceștia reprezintă un potențial destul de mare de votanţi, dar nu întotdeauna primesc atenția din partea politicienilor. Niciunul dintre candidații pentru alegerile președințiale din 2020 nu și-a început campaniile cu site-uri web accesibile. Deși mulți și-au îmbunătățit agendele de când au fost evaluați pentru prima dată în această vară, susținătorii spun că mai rămân multe de făcut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.