Schimbarea climatică, un inamic comun

0
594
Sursa Twitter

Alex Steffen, om de știință american preocupat de schimbarea climatică, pune accentul pe consecințele dezastruoase ale ultimilor 30 de ani din istoria umanității în cele mai recente tweeturi ale sale.

Conform unui tweet recent, ultimii 30 de ani sunt responsabili de emiterea a cel puțin jumătate din totalul dioxidului de carbon rezultat din arderea combustibililor fosili eliberat în aer.

Potrivit datelor publicate de Real-World Economics Review, revistă asociată cu The World Economics Association din anul 2011, în topul listei statelor cu cele mai mari cantități de emisii de dioxid de carbon făcute de om se află Statele Unite ale Americii, urmat de Australia și de Canada.

În vederea combaterii problemelor legate de mediul înconjurător, Uniunea Europeană a adoptat prin Acordul de la Paris obiectivul ambițios de a atinge neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon până în a doua jumătate a secolului XXI:

„În vederea atingerii obiectivului pe termen lung privind temperatura stabilit la articolul 2, părțile își propun să atingă cât mai repede posibil valoarea maximă globală a emisiilor de gaze cu efect de seră, recunoscând că atingerea valorii maxime va dura mai mult pentru părțile care sunt țări în curs de dezvoltare, și să ia apoi măsuri de reducere rapidă a acesteia în conformitate cu cele mai bune cunoștințe științifice disponibile pentru a obține un echilibru între emisiile antropice prin surse și absorbțiile prin absorbanți ale gazelor cu efect de seră în a doua jumătate a acestui secol, pe baza echității și în contextul dezvoltării durabile și al eforturilor de eradicare a sărăciei.”

Emisia dioxidului de carbon trebuie limită cât mai mult întrucât dioxidul de carbon este un gaz cu efect de seră extrem de dăunător pentru mediul înconjurator.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.