Liderii partidelor din Marea Britanie s-au confruntat în prima dezbatere înaintea alegerilor generale

0
579

Pe 19 noiembrie, liderii Partidului Laburist și al celui Conservator s-au întâlnit într-o dezbatere televizată, prima înaintea alegerilor ce vor avea loc pe 12 decembrie.

Actualul premier conservator, Boris Johnson, a insistat asupra importanței Brexitului, pe care îl consideră singurul motiv pentru organizarea alegerilor anticipate. Mesajul său principal a fost acela că partidul său va realiza Brexitul, în timp ce laburiștii vor cauza întârzieri.

Jeremy Corbyn, principalul contracandidat, nu s-a rezumat doar la poziția asupra Brexitului, ci a vorbit și despre reformarea Sistemului Național de Sănătate, schimbare climatică și redistribuirea averii.

Serviciile publice, în special cele de sănătate, au fost principala țintă de atac a lui Corbyn, care l-a acuzat pe prim-ministru că în timpul guvernării conservatoare au avut loc cele mai mari tăieri de cheltuieli în acest sector și că încearcă privatizarea Sistemului Național de Sănătate prin deschiderea acestuia către piața farmaceutică din SUA.

În schimb, Johnson a readus constant în discuție Brexitul, iar Corbyn a refuzat în repetate rânduri să afirme poziția pe care o va avea la un al doilea referendum.

Liderii celorlalte partide au fost invitați să comenteze în cadrul unor interviuri personale după terminarea dezbaterii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.