UE lansează Operațiunea IRINI pentru a preveni contrabanda cu arme spre Libia

0
676
euractiv.com

De miercuri, 1 aprilie, UE începe operațiunea militară IRINI menită să monitorizeze afluxul de arme spre Libia. Noua misiune sub PSAC (Politica de Securitate și Apărare Comună ) se va desfășura în estul Mării Mediterane și atestă intensificarea eforturilor UE privind implementarea embargoului ONU asupra armelor în această țară.

Lansarea operațiunii a fost anunțată printr-un comunicat de presă al Consiliului UE în 30 martie și va avea un mandat de un an, cu cartierul general la Roma.

În principal, IRINI are în vedere efectuarea de inspecții pe mare ale navelor suspectate că transportă arme sau materiale aferente către și dinspre Libia, în conformitate cu Rezoluția 2292 (2016) a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite. Ca sarcini secundare însă, operațiunea va monitoriza și exporturile ilicite de petrol din Libia, împreună cu colectarea de informații despre rețelele de contrabandă și trafic de persoane prin mijloace maritime, aeriene și prin satelit.

‘Doar soluții politice și respectarea deplină a embargoului privind armele ONU vor aduce o soluție pentru criza libiană. Dar diplomația nu poate reuși decât dacă este susținută de acțiune. Această operațiune va fi esențială și o contribuție clară la promovarea păcii în vecinătatea noastră imediată prin obținerea unui armistițiu’ declară Josep Borell Fontelles, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate.

Noua operațiune va înlocui operațiunea SOPHIA, lansată în anul 2015 și desfășurată în centrul Mediteranei, cu scopul principal de a monitoriza traficul de persoane de pe coasta Libiei. IRINI a rezultat în urma unor divergențe la nivel european privind operațiunile de salvare a migranților pe mare. În urma Conferinței de la Berlin privind Libia din 19 ianurie se dorea o prelungire a mandatului operațiunii SOPHIA, însă acest lucru s-a dovedit imposibil din cauza unei opoziții ferme din partea Ungariei și Austriei. Cele două state membre au susținut că prezența patrulelor navale stimulează traversările de migranți, datorită creșterii șanselor de a fi salvați în largul coastei libiene.

Pentru a ajunge la un vot unanim s-a decis revizuirea obiectivului principal, noua misiune fiind focusată pe implementarea embargoului ONU asupra livrărilor de arme. Astfel, patrulele navale vor fi mutate pe coasta de est, departe de rutele normale de tranzit, susținându-se că acesta este locul în care sosesc armele din Turcia, împreună cu alte arme ce ajung peste granița terestră dintre Libia și Egipt. Totuși, dacă se va ajunge în situația salvării de migranți, Grecia a consimțit ca aceștia să fie primiți în porturile sale, de unde vor fi relocați între statele membre. Costurile portuare vor fi considerate costuri comune ale operației și nu vor fi suportate doar de Grecia. Acordul va fi monitorizat îndeaproape de statele membre și reexaminat la fiecare patru luni iar Italia nu va primi migranți cel puțin o perioadă.

Intensificarea recentă a războiului civil din Libia a stârnit îngrijorări în Uniunea Europeană cu privire la stabilitatea regională, dar ce este și mai îngrijorător este că în contextul creșterii violenței dintre cele două guverne rivale au fost înregistrate și primele cazuri de COVID-19 în țară. Josep Borell și alți oficiali UE au cerut încetarea imediată a ostilităților pentru a putea face față amenințării asupra sănătății, condamnând puternic de asemenea ‘orice atac împotriva populației civile.’ Fără nicio îndoială, efectele răspândirii virusului în Libia ar fi devastatoare, în contextul unui sistem de sănătate vulnerabil și aproape de colaps din cauza războiului.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.