Forțele Aeriene Române au intervenit în ziua de sâmbătă pentru a livra echipamente și dispozitive medicale către Italia, în Milano. Printre acestea se găsesc măști medicale, aparate de ventilație și altele. De asemenea, a fost trimisă și o echipă de doctori și asistente, în semn de solidaritate.

Respectivele rezerve medicale fac parte din stocul Uniunii Europene, cumpărate și găzduite de către România. Acestea sunt cumpărate cu bani primiți de la UE, printr-un acord semnat cu Comisia Europeană. În alte cuvinte, Comisia Europeană este cea care finanțează propriu-zis 90% din stoc, România fiind responsabilă de procurarea echipamentului, cu banii obținuți.

România a fost primul stat membru care s-a oferit pentru a achiziționa și găzdui aceste rezerve, în numele UE, precum și pentru a le transporta acolo unde este nevoie, pe viitor.

Capacitatea strategică ”rescEU” a Comisiei Europene a fost creată pe 19 martie. Aceasta include, printre altele, și stocuri comune de diferite echipamente medicale, de la măști și vaccinuri până la ventilatoare pulmonare. Toate acestea vor fi disponibile pentru a sprijini țările afectate de coronavirus. Distribuirea lor va fi gestionată și supravegheată de Centrul de Coordonare a Răspunsului la Situații de Urgență.

Această strategie a Comisiei a fost dezvoltată ca urmare a inițiativei de actualizare și consolidare a Mecanismului de Protecție Civilă al UE. Prin îmbunătățirea acestuia, Comisia Europeană a creat rezerva europeană de capacități (denumită și rezerva ”rescEU”).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.