Rezultatele referendumului constituțional din Rusia: Putin va avea posibilitatea să rămână șef de stat până în 2036

0
671
Sursa: nbcnews

Vladimir Putin și susținătorii săi au câștigat un vot controversat pentru o vastă revizuire a constituției, inclusiv autorizarea acestuia de a rămâne la Kremlin până în 2036. Prin același vot, rușii au ales, de asemenea, să sprijine un pachet de amendamente care includ indexarea pensiilor și a salariului minim, o reorganizare a guvernului, o mențiune constituțională a „credinței în Dumnezeu”, interzicerea căsătoriilor între persoane de același sex și îndemnuri să respecte limba și istoria rusă. Conform comisiei electorale, prezența la vot a fost de 64,99%, cu mai mult de 70% dintre alegători susținând modificările constituționale.

Referendumul, care a durat o săptămână a reprezentat un ultim pas pentru încorporarea amendamentelor în constituție. Acestea au fost deja examinate de instanța supremă a Rusiei și aprobate de parlament la începutul anului, făcând scrutinul să pară mai mult o formalitate. Golos, o organizație independentă de monitorizare a alegerilor a subliniat că rezultatul referendumului a fost influențat din start de o campanie de propagandă și presiuni de către mass-media și organizații controlate de stat, ceea ce ‘nu ne-a permis să vorbim serios despre posibilitatea exprimării voinței oamenilor.’


Criticii au spus că referendumul a fost imposibil de monitorizat, având în vedere că acesta a durat o săptămână și a avut loc și online. Au existat rapoarte de fraudă, însă cel mai semnificativ lucru a fost mobilizarea forțată a numărului mare de alegători al căror trai depinde, într-un fel sau altul de susținerea Kremlinului. Alegătorii au fost îndemnați să se prezinte la secțiile de votare prin oferirea de premii, bonuri alimentare, spectacole și alte atracții. În același timp, angajați ai unor instituții finanțate de stat s-au plâns că li s-a dat ordin să voteze dacă doresc să-și păstreze locul de muncă. Boris L. Vishnevsky, academician din Sankt Petersburg și membru de opoziție în consiliul local a descris acest lucru drept o ‚încălcare gravă a drepturilor salariaților’, susținând că ‘angajații nu au obligația de a vota dacă nu doresc.’


Mai mult decât atât, votul prin ‘da’ sau ‘nu’ a acoperit un pachet larg de amendamente, ceea ce a însemnat că orice alegător dispus să susțină indexarea pensiilor sau comemorarea eroilor de război ai Rusiei a susținut prin votul său și ideea de a-i permite actualului președinte să candideze pentru pentru încă două mandate, deși ultimul său mandat ar fi trebuit să se termine în 2024. În opinia lui Putin, acest lucru reprezintă o necesitate, întrucât clasa politică nu trebuie să-și piardă timpul cu ‚căutarea posibililor succesori’. Într-un discurs adresat cetățenilor săptămâna aceasta, actualul șef de stat le-a cerut alegătorilor să voteze pentru ‚stabilitate, siguranță, bunăstare și o viață decentă’. El nu a menționat însă , că votul îi va permite să-și mențină puterea până în 2036.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.