Vaccinul Rusiei “Sputnik V” câștigă teren

0
777

Vaccinul   împotriva   coronavirusului,   cu  care   Federația   Rusă  se   laudă  a  fi  primul  de   acest  fel   dezvoltat,   deține   o  pagină   web    dedicată   unde   ieri   s-a   emis   un   comunicat  de   presă   care    informează   că   între   Fondul   Rus  pentru  Investiții   Directe  (fond   suveran  înființat   în  2011  prin   intermediul   căruia   se  investește   din   resursele   proprii  sau  prin   colaborare   cu   parteneri   străini   în  economia  rusească)  și   o   importantă  companie    bio-tech   sud-coreeană,  GL   Rapha,   a  fost   semnat   un   contract   în  vederea   producerii  în   masă  de   către   cea   din  urmă   a   vaccinului  dezvoltat   de   Institutul  de   Cercetare  Gamaleya   în   parteneriat  cu  Ministerul   rus   al   Apărării.

Înțelegerea   dintre   Rusia  și  GL   Rapha  (împreună  cu   firma   subsidiară   Hankook   Korus   Pharm)  prevede   să   fie   produse   peste 150  de   milioane  de   doze  ale   vaccinului/ an  începând   cu   decembrie   2020,   ceea   ce  ar  conduce  la   lansarea   sa   din  ianuarie  2021,  susține   comunicatul.  Acesta   mai   susține   că   Fondul   Rus  pentru  Investiții   Directe   a  primit   cereri   din   peste   50  de   țări   pentru  aproximativ  1,2  bil.  de   doze   de   vaccin,  iar   instituția   îl   va   livra   printre   alte  state   către  India,  China,  Coreea  de   Sud  și  Brazilia.

Un   comunicat   identic  a  fost  publicat   și  pe   website-ul   companiei   GL  Rapha, care   conform   informărilor   proprii   este   un  furnizor   principal  de   hidroxiclorochină  ( unul dintre medicamentele utilizate   în  tratarea  pacienților   infectați  cu  COVID-19)  în  Arabia   Saudită  și   Europa.

Până   la   momentul   actual,  Fondul  Rus  pentru  Investiții   Directe  a   încheiat  contracte   pentru   producerea   de   doze   de   vaccin   cu   firme   farmaceutice   localizate  în   Uzbekistan,  India,  Brazilia,   Mexic,  Kazahstan, Nepal  și   Egipt. De   asemenea    a  livrat  doze  de   vaccin  pentru  teste   clinice   Belarusului, Venezuelei, Emiratelor  Arabe  Unite  și  Israelului.  Sputnik   News    vehiculează   că  și  Ungaria   dorește   mostre   pentru  a  începe   testele   clinice. Legăturile  de   parteneriat  cu  scop  de   investiție   ale   Fondului   Rus    cu   Europa    sunt   valabile  în   cazul   Franței,  Italiei   și   Serbiei  dacă   consultăm  pagina  sa  oficială.

Vaccinul   anti-COVID  19   dezvoltat  în   Federația   Rusă  a  primit   apelativul   Sputnik  V  făcând   aluzie   la   primul   satelit   lansat  de   Uniunea   Sovietică   în  spațiu  și   astfel   la  capacitatea   sa    de  a   fabrica  în  premieră   noi  tehnologii. Într-o  știre  mai   veche, Al  Jazeera  cita cercetătorii ruși care promiteau că  vaccinul   este   menit  să  producă   imunitate  la   SARS-CoV-2 conținând    două   serotipuri   de   adenovirus   uman,  ambele   având   antigen  S  extras  din   virus,   ce   intră   în  celule.  Este   denumit   un  vaccin   vector  viral   deoarece   deleagă  un   alt   virus   să   conducă  AND-ul   necesar   să   activeze   răspunsul   imun   în  celulele   organismului.

Vaccinul   se   află   acum   în   faza  a  treia   de   testare   pe  40.000  de   voluntari   ruși. Jumătate   au   primit   o  doză  de   vaccin,  iar   peste   16.000   au   primit   două   doze  subliniază   comunicatul   oficial  amintit  mai  sus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.