Comisia Europeană propune o schemă de sprijinire a democrației

0
736

Pe   site-ul    Comisiei    Europene,  în  data   de   3   ale   lunii   curente,   a  fost   publicat   un  comunicat    care   dezvăluie    planurile    Uniunii    Europene   de    a    dezvolta    noi   programe   și   instrumente   de   finanțare    a    proiectelor   ce    susțin    reconstrucția   și   promovarea    democrației. În  comunicat   se   declară   faptul   că   noua    schemă   este  o  metodă   de   răspuns   la   tendințele    politice  extremiste   și   la    distanța   percepută   între   cetățeni   și   politicieni. În    acest   sens,  Planul  de   Acțiune   pentru  Democrația   Europeană   dorește   să    stabilească    măsuri   pentru    promovarea   alegerilor  libere   și   corecte,  sprijinirea   libertății   media   și  combaterea   dezinformării. Conform   discursului   președintei  Comisiei    Europene   și   cel   al  vice-președintei   pentru    Valori   și  Transparență,  Věra Jourová,   organizația    susține   că   pune   accent   pe   libertatea   de   expresie   și   pe   dreptul  de   a   nu  fi   manipulat   în  crearea   opiniilor  personale.

“ Democrația   trebuie    protejată.  Am  văzut  în   ultimii  ani eroziunea    acestor   fundamente.  Aceste  tendințe    sunt   reflectate   de  asemenea,  în  spațiul  digital. Prin   Planul  de   Acțiune  pentru  Democrația   Europeană   tindem   să   întărim   reziliența  democrațiilor   noastre   și  să  ne   protejăm   spiritul   digital.”

@VeraJourova

Planul   de   Acțiune   pentru   Democrația   Europeană    propune   măsuri   compartimentate   pe   trei  piloni:

I.  Promovarea   alegerilor   corecte   și   libere

În   acest   sens,  Comisia    Europeană   dorește   să   elaboreze   o  legislație   specifică   pentru  creșterea   transparenței   conținutului  politic    care   este   sponsorizat  (reclamelor   politice)  și   să   revizuiască    regulile   privind   finanțarea   partidelor   politice   europene. Cooperarea   dintre    statele   membre  privind  problema   integrității    alegerilor   electorale   și  a  altor   aspectele   corelate   va  fi  asigurată     prin   intermediul   Rețelei   de  Cooperare   Europene  pentru   Alegerile   Electorale   și  a  unui  nou  mecanism  ce   urmează  a  fi  dezvoltat. Încurajarea    societății   civile   urmează   să   fie  facilitată   de   accesarea   unei   părți  din   fondurile    europene   structurale    caracteristice   programului  Europa  Creativă  și   prin  consolidarea   implicării   în   misiunile de   observare  a   alegerilor  organizate  în  “țările  Lumii  a  Treia”.

II. Întărirea    libertății  media   și   pluralismului

Comisia  susține   că   va   adopta   de   anul  viitor   o  recomandare  privind   siguranța   jurnaliștilor,  în   special  a   femeilor   din   branșă,  pe   fondul   deteriorării  acesteia  în   anumite   state.  De  asemenea,   dorește   să   promoveze   pluralismul  în  media  și  transparența  privind   acționarii   media,  inclusiv   reclamele   finanțate  de   stat,  printr-un  așa-zis  Monitor  al   Deținătorilor   Media.

III.   Combaterea   dezinformării

Comisia  Europeană    dorește   să   îmbunătățească   instrumentele  sale  existente   pentru  a  combate   interferențele   în   chestiunile   interne   prin  stabilirea  unor  sancțiuni  financiare   pentru  declanșatorii   acestora   și   urmărește  să   transforme   Codul  de   Practici  privind   Dezinformarea   într-un  set   de  norme  cărora   să  se   supună   platformele   online  și   care  să   complementeze   viitorul    Act   al   Serviciilor   Digitale.

Termenul   de    implementare   a    acestui   Plan  de   Acțiune  pentru  Democrația   Europeană   se  dorește  a   fi   2023   și   face   parte   din  lista   de   inițiative   propuse   anul   acesta  în  Programul   de   Lucru   al   Comisiei   Europene. Într-un   articol   similar   unei   sesiuni   de  întrebări   și  răspunsuri  pe   marginea   acestui  subiect,  Comisia  a   clarificat   că   direcțiile   de   aplicare  și  metodele   Planului  de   Acțiune  au   fost   stabilite   după   intervievarea   în   perioada   iulie-septembrie  2020   a   208   indivizi   și  130   de   autorități   publice,   ONG-uri, comunități   academice,   asociații   de   afaceri,  companii   și   sindicate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.