Bucureștiul se află în lumina reflectoarelor pe scena relațiilor internaționale și a securității europene. Luni, 10 mai, capitala României găzduiește Summitul Formatului București 9 (B9). La invitația Președintelui român Klaus Iohannis, reprezentanții țărilor NATO din Europa Centrală și de Est, Președintele american Joe Biden, Secretarul de Stat american Anthony Blinken și Secretarul General al NATO Jens Stoltenberg fac pregătirile pentru Summitul NATO din 14 iunie, de la Bruxelles.

Formatul București 9 adună la aceeași masă șefii de stat ai țărilor Flancului Estic european al NATO: România, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Bulgaria, Estonia, Letonia și Lituania. Se va pune accent mai ales pe acțiunile coordonate ale membrilor de descurajare și apărare pe Flancul Estic.

Lansat la inițiativa Președinților României și Poloniei, la București, la data de 4 noiembrie 2015, în cadrul reuniunii șefilor de stat din țările din Europa Centrală și de Est, Formatul București 9 oferă o platformă pentru aprofundarea dialogului și a consultării între statele aliate participante, în vederea articulării contribuției specifice a acestora la procesele în derulare la nivelul Alianței Nord-Atlantice, în deplină concordanță cu principiile solidarității și indivizibilității securității statelor membre NATO.

Dialogul și cooperarea cu partenerii din vecinătatea estică, sprijinul pentru întărirea apărării acestora, precum și creșterea rezilienței aliaților și partenerilor NATO în fața provocărilor actuale de securitate, vor fi abordate de către participanții la summit.

În vizita oficială la București, Președintele polon Andrzej Duda va participa atât la Summitul Formatului București 9, cât și la un exercițiu militar din cadrul seriei DACIA 21.

Complexul DACIA 21 face parte dintr-un uriaș exercițiu NATO  care are loc în Europa în această perioadă la care participă 15.000 de militari.

DISTRIBUIȚI
Alex Cozma este student la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie și Filosofie, specializarea Studii de Securitate. În prezent, își desfășoară activitatea în cadrul Departamentului de Relații Internaționale al unei organizații politice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.