Summitul G7 2021 găzduit de Marea Britanie în Cornwall aduce pe masa discuțiilor liderilor celor mai puternice democrații din lume subiecte grele precum pandemia Covid-19, inegalitatea economică în creștere și schimbările climatice.

Prima zi neoficială a summitului G7 din acest an a fost ieri, când a sosit Joe Biden și soția sa în Marea Britanie, fiind primiți de Boris Johnson și soția sa, Carrie.

Boris Johnson și soția sa, Carrie Johnson (stânga), împreună cu Joe Biden și soția sa, Jill Biden, în Cornwall, Marea Britanie, cu ocazia summitului G7
Sursa Cornwall Live.

Johnson are de navigat un summit complicat din punct de vedere diplomatic, deoarece cea mai importantă relație externă a Marii Britanii, cea cu Statele Unite, se află într-o zonă sensibilă, pe fondul Brexitului susținut atât de Trump cât și de Johnson, dar și a legăturii personale a lui Biden cu Irlanda și potențialul impact negativ al ieșirii din UE a Marii Britanii pe care îl aduce graniței dintre Irlanda și Irlanda de Nord.

Totuși, Johnson a reușit o victorie diplomatică deoarece a semnat o versiune reînnoită a celebrei Carta Atlanticului, document inițial semnat de Roosevelt și Churchill în august 1941, pe fondul înrăutățirii situației în teatrul european de război, marcând începutul cooperării transatlantice împotriva Germaniei naziste, precum și o legătură mai profundă între Europa și Statele Unite.

Pe fondul summitului, Statele Unite și Marea Britanie au anunțat că vor dona 500 de milioane de doze de vaccin, respectiv 100 de milioane de doze de vaccin, către aproximativ 92 de țări slab dezvoltate.

Una din întâlnirile oficiale primei zile a summitului a fost între Boris Johnson, prim ministrul Marii Britanii, și Yoshihide Suga, premierul Japoniei. Declarația dată de cei doi după întâlnire menționează și sosirea unui grup de luptă a unui portavion britanic în Japonia, anul acesta, un moment pivotal în relația de apărare dintre cele două state.

Prim ministrul Canadei, Justin Trudeau a rezumat în cele 120 de caractere a unui tweet prioritățile liderilor G7: distribuția globală a vaccinurilor Covid-19, creșterea eforturilor cu privire la schimbările climatice, precum și întărirea clasei mijlocii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.