Belarus va susține un nou exercițiu militar comun cu Federația Rusă

0
489
https://112.international/politics/belarus-to-review-agreement-with-russia-on-union-state-24710.html

Agenția  rusească de presă, Tass. a anunțat în urmă cu două zile că trupele armate ruse vor participa la un exercițiu militar comun împreună cu trupe armate bieloruse, exercițiu denumit Zapad-2021 sau Vest-2021. Acest anunț  a fost făcut în contextul creșterii, conform aceleiași surse, cu 18% a  măsurilor de exercițiu operațional, cu 34% a exercițiilor de mobilizare  și  cu  9% a exercițiilor de tip combat rusești.

Numeroase întâlniri între reprezentanți politici și militari ai Federației Ruse și Belarusului au avut loc în ultima perioadă pentru a delimita pregătirile acestui exercițiu care se declară a fi pur defensiv. Conform agenției naționale de presă din Belarus, perioada  de  desfășurare a exercițiului  comun este 10-16 septembrie și va avea loc  atât pe teritoriul Belarusului cât și pe teritoriu rusesc. Ministrul Apărării  din Belarus, Viktor Khrenin, justifica în aprilie necesitatea acestui exercițiu printr-o “posibilă variantă a  escaladării situației politice și militare”. Tot acesta a mai subliniat că exercițiul  dorește să  evalueze noile tipuri de  armament militar dezvoltate de Belarus și să pregătească trupele naționale pentru practicarea unui asalt într-o zonă urbanizată. Ministrul  Apărării din Rusia, pe de altă parte, argumenta că exercițiile militare la care participă țara sa sunt concentrate mai mult asupra Asiei Centrale, unde curând va avea loc un exercițiu ce reunește opt state și nu a dorit să comenteze scopurile Zapad 2021.

Zapad-2021 înseamnă și pentru Rusia o testare  a noului armament de care dispune, a noii scheme financiare de susținere a trupelor armate “ în vreme de război” și  de asemenea  a capacității de performanță  a forțelor armate în a apăra  “Statul Unitar Rusia-Belarus”. Această expresie a devenit retorica de bază în discursurile oficiale mult poleite pentru a convinge inclusiv statele implicate de colaborarea pe care o pun pe tapet, evident fiecare cu interesele sale și împinse de circumstanțele care antrenează această stare de fapt. Șeful Biroului Central de Operațiuni din Belarus, folosind această sintagmă, a mai dorit să precizeze că forța comună regională și sistemul de apărare comun aerian ruso-bielorus sunt foarte importante pentru “prevenirea  strategică”.

Zapad va implica o arie largă  de exerciții militare  cu echipamente diverse ce implică tancuri, aviație, exerciții tactice  dar și metode defensive de contracarare a  “formelor de agresiune hibridă”. La sfârșitul lunii decembrie anul trecut, Ministrul de Externe din Rusia susținea că și alte state vor primii invitații de a participa la  acest exercițiu, luând ca dovadă  exercițiul Kavkaz 2020, dar nu a precizat exact cine vor fi aceste state. În următoarea lună, presa  rusească  a comunicat că  Zapad-2021 se va  concentra pe exersarea contracarării rachetelor lansate de pe nave de război și a vehiculelor aeriene de război pilotate automat.

Kavkaz-2020 a implicat, pe lângă echipament militar sofisticat, aproximativ 80.000 de militari proveniți din Federația Rusă, China, Pakistan, Armenia, Belarus și Myanmar. State precum Indonezia, Azerbaidjan, Kazahstan, Iran, Tajikistan și Turcia au trimis observatori la aceste exerciții ce au avut loc în perioada 21-26 septembrie. Locul de desfășurare al acestora a fost Districtul Militar sudic al Federației Ruse, în zona Abhaziei și Osetiei de Sud, Mării Negre și Mării Caspice. Principalele manevre exersate au fost identice celor care sunt programate pentru Zapad-2021 și anume protecția împotriva atacurilor lansate grupări teroriste, de avioane pilotate automat, rachetelor lansate de pe nave de război, raidurilor aeriene și a sistemelor de război electronic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.