Afganistan: G7 organizează o întâlnire de urgență pentru a discuta situația din Kabul

0
67
https://static.standard.co.uk/2021/08/23/20/48d6972104c14197bacb34289bf855c4Y29udGVudHNlYXJjaGFwaSwxNjI5ODMzNTEz-2.60304217.jpg?width=968&auto=webp&quality=75&crop=968%3A645%2Csmart

Astăzi este o zi importantă pentru viitorul Afganistanului. La ora 15.30 (ora României) a început videoconferința G7 privind situația tensionată din Orient. La aceasta au participat și președinții Consiliului și Comisiei Europene, Charles Michel și Ursula von der Leyen.

Între timp, China a respins ideea sancțiunilor împotriva Afganistanului, invocată de secretarul britanic de externe, Dominic Raab, într-un discurs publicat de The Telegraph. Pentru Beijing, pedeapsa economică ar fi, de fapt, “contraproductivă”. “Comunitatea internațională ar trebui să încurajeze și să împingă situația afgană într-o direcție pozitivă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Wang Wenbin, menționând sprijinul Chinei pentru “reconstrucția pașnică” și îmbunătățirea nivelului de subzistență și bunăstare. “Sancțiunile arbitrare împotriva talibanilor nu vor rezolva problema din Afganistan”, a adăugat Wang în timpul briefingului zilnic.

De asemenea, o postare pe Twitter referitoare la meeting-ul G7 a venit și din partea premierului britanic, Boris Johnson. “Astăzi voi prezida o întâlnire de urgență a G7 pentru a coordona răspunsul nostru la criza din Afganistan – a scris Johnson – voi cere prietenilor și aliaților noștri să rămână alături de poporul afgan și să sporească sprijinul pentru refugiați și ajutor umanitar.”

Uniunea Europeană și Marea Britanie îl încurajează pe Biden să mențină trupele americane în Afganistan. Răspunsul talibanilor nu a întârziat să apară și astfel avertizează: ,,vom reacționa”. În aeroportul din capitală, haosul și violența domnesc, sute de oameni s-au strâns în fața porților controlate de trupele americane.

Pentagonul i-a cerut președintelui Biden să decidă până astăzi dacă va prelungi sau nu termenul limită pentru finalizarea retragerii. Solicitarea a fost lansată pentru a programa retragerea celor 5.800 de soldați americani care păzesc aeroportul din Kabul, împreună cu armele și echipamentele lor, care urmează să fie planificate.

Cei mai apropiați consilieri ai lui Biden au sugerat să nu fie prelungită în continuare data retragerii integrale după 31 august. Motivul ar fi riscul de atacuri teroriste și atentate. Președintele american va comunica hotărârea finala în cadrul G7 la ora 19 (ora României).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.