Interzicerea hijabului în India, o altă fațetă a intoleranței religioase

0
422
bdnews24.com

Potrivit The New York Times, în data de 11 februarie 2022 un tribunal indian din statul Karnataka a declarat că studentele musulmane nu ar trebui să poarte hijabul până când se va lua o decizie clară cu privire la dreptul unei școli de a interzice purtarea acestuia. Această declarație a rezultat în urma interzicerii studentelor de religie musulmană să poarte hijabul în incinta unei instituții de învățământ din orașul Udupi.

Interzicerea exprimării identițății religioase și discursurile instigatoare la ură împotriva minorităților nu reprezintă teme recente de dezbatere pe scena politică a Indiei având în vedere că prim-ministrul Narendra Modi, cunoscut prin discursul său instigator la ură și violență pe baza confesiunii religioase, conduce partidul Bharatiya Janata, majoritar în statul Karnataka.

Conflictul a început în luna septembrie când studentele musulmane au fost notate drept absente de către anumite profesoare deoarece purtau hijabul. Părinții studentelor au înaintat o petiție în acest sens care a alimentat mai mult divergențele, urmând ca hijabul să fie interzis și în campus. Instigarea la ură și violență împotriva minorității musulmane nu s-a manifestat doar la nivelul student-elev care a reprezentat și motivul disensiunilor, ci s-a extins și la nivelul elevilor când studenții indieni au început să promoveze agresiv hinduismul prin urale și simboluri specifice religiei.

Pe acest fond instabil, protestele nu au ezitat să apară. În data de 8 Februarie, în fața Colegiului Memorial “Mahatma Gandhi” din Udupi, studente musulmane și-au susținut dreptul de a intra în clădire. Contracarând protestul acestora, studenții indieni și-au făcut apariția, purtând turbanul și culorile hinduse. Aceștia au susținut că protestează pentru egalitate. Având în vedere că studentele musulmane doresc să poarte hijab, în aceeași notă, și ei doresc șă își urmeze religia fără constrăngeri.

Pe lângă îngrădirea dreptului de manifestare a religiei, statul indian limitează dreptul la educație al tinerelor musulmane. Prin această atitudine, guvernul indian își încalcă promisiunea de a asigura dreptul tuturor tinerelor, în special dreptul la educație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.