Guvernul Rus: ”Dmitri Medvedev a avut o întâlnire cu premierul Consiliului de Stat al Chinei Li Keqiang.”

0
523
Credit Twitter/PA Wire

”Pe marginea întâlnirii liderilor de guvern în cadrul Shanghai Cooperation Organization, Dmitri Medvedev a avut o întâlnire cu premierul Consiliului de Stat al Chinei Li Keqiang.”

Ultima știre a Guvernului rus prezintă câteva paragrafe din conversația celor doi oficiali:

Dmitri Medvedev: Este plăcerea mea să vă întâlnesc, domnule Prim Ministru. Acestea sunt întâlnirile noastre tradiționale, însă eu și dumneavoastră nu ne-am întâlnit de multă vreme: ultima oară ne-am văzut în decembrie 2017. Acum sperăm să ne revedem în Bruxelles și apoi în Beijing. Mi-ar face o deosebită plăcere să vă transmit salutările Președintelui Putin. Avem împreună ani de cooperare inter-regională, care ne definesc, de asemenea, agenda pe termen scurt. Sunt nerăbdător să iau parte la prima Expoziție Internațională a Importului Chinez, care va avea loc în Shanghai. Dați-mi voie să aduc în discuție și alte aspecte.

Li Keqiang: Domnule Medvedev, sunt încântat să vă întâlnesc din nou. În decembrie anul trecut, am participat împreună la întâlnirea liderilor de guvern din cadrul Consiliului de Miniștri ai Organizației de Cooperare Shanghai, amintirile sunt încă proaspete. Îmi aduc aminte impresionanta arhitectură și peisajele din stațiune, o adevărată frumusețe. Voi profita de această ocazie și vă voi lansa o invitație. Voi fi încântat să vă întâlnesc pe parcursul vizitei dumneavoastră din China în noiembrie.”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.