Frans Timmermans- reprezentant al Partidului Socialistilor Europeni este candidat la șefia Comisiei Europene

0
574
europarlamentare.eu

Potrivit unui anunț oficial făcut pe pagina de Twitter a Partidului Socialiștilor Europeni, Frans Timmersmans, în prezent prim-vicepreşedinte ale Comisiei Europene și cel de-al doilea om din Comisia Juncker, a fost ales ca și prim reprezentant al socialiștilor europeni în cadrul alegerilor din mai 2019.

Aflați într-o continuă pierdere de teren pe scena teatrului politic european, socialiștii luptă pentru o echilibrare politică împotriva conservatorilor și mișcărilor populiste, iar alegerea lui Frans Timmersmans nu oferă decât un avânt pentru ceea ce poate însemna o posibilă redresare.

În urma Congresului din Lisabona care a avut loc pe 8 decembrie, Timmermans a fost ales Spitzkandidaten (n.r. cap de listă), iar dacă acesta va câștiga alegerile europene, va fi propus președinte al Comisiei Europene, fiind însărcinat în primă instanță cu o configurare a viitoarei Comisii Europene și își va prelua mandatul la 1 noiembrie 2019.

Frans Timmersmans, în vârstă de 57 de ani,  a fost ministru de externe al Olandei și va concura pentru funcția în cadrul Comisiei Europene cu Manfred Weber, candidat PPE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.