Prima ședință a României la Consiliul Uniunii Europene după preluarea președinției

0
539
Credit Twitter/PA Wire

Potrivit contului oficial de Twitter al ministrului delegat pentru afaceri europene George Ciamba, azi, 8 ianuarie 2018, va avea loc prima reuniune a Consiliului Uniunii Europene după preluarea președinției de către România.

Ședința va fi prezidată de către reprezentantul român și va avea în agendă, ca teme de abordat: prioritățile RO2019,  informarea miniștrilor țărilor UE cu privire la planurile României referitoare la adoptarea Cadrului Financiar Multianual 2021-2027, lupta împotriva dezinformării, dar și aspectele legislative cu privire la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 23-26 mai 2019.

Cu atât mai mult, agenda reuniunii CAG va fi marcată de prezentarea priorităților președinției României pentru următoarele șase luni; anume, cei patru piloni tematici: <Europa convergenței>, <Europa siguranței>, <Europa, actor global> și <Europa valorilor comune>.

De altfel, reuniunea urmează să fie încheiată de reluarea țelurilor în direcția cărora se va munci în timpul președinției României la Consiliul Uniunii Europene: combaterea rasismului, a xenofobiei, a antisemitismului, a intoleranței și a populismului, promovarea democrației, ideii de libertate, precum și respectarea drepturilor omului, dar și abordarea problemei retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.