Liderii G20 au avut în data de 26 martie 2020 un summit de urgență în contextul pandemiei de COVID-19

0
600
aawsat.com

Arabia Saudită, stat care deține în prezent președinția G20, a organizat întâlnirea printr-o videoconferință la care au participat inclusiv Președintele Consiliului European, Charles Michel, și Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Principalele subiecte abordate au fost măsuri pentru combaterea răspândirii virusului, protejarea economiei globale, asigurarea continuității comerțului internațional și intensificarea cooperării la nivel global.

În urma summit-ului, Consiliul European a publicat declarația Președinților von der Leyen și Michel, care cuprinde toate reglementările adoptate de liderii G20.

În cadrul conferinței, cei doi reprezentanți ai Uniunii Europene au subliniat că, din punct de vedere economic, una dintre cele mai importante nevoi ale momentului este ca toate statele G20 să se mobilizeze prin politici macroeconomice pentru a atenua declinul economic și a susține companiile afectate.

În plus, președinții au menționat importanța comerțului atât în cadrul distribuirii de aparatură medicală și medicamente în unitățile sanitare, cât și pentru a asigura schimbul eficient de bunuri și servicii între state.

Uniunea Europeană s-a adresat tuturor statelor să colaboreze și să ofere sprijin cetățenilor aflați în afara granițelor care doresc să se întoarcă acasă. De asemenea, Organizația Mondială a Sănătății (WHO), Fondul Monetar Internațional (IMF), Banca Mondială (WBG), Națiunile Unite (UN) și alte organizații internaționale se alătură statelor G20 în vederea combaterii pandemiei și a implementării tuturor deciziilor.

Nu în ultimul rând, declarația evidențiază că principiul solidarității este esențial în această perioadă. Ursula von der Leyen a mulțumit tuturor statelor pentru că dau dovadă de acest spirit și a precizat că “Momentele disperate cer măsuri disperate.”, iar pentru a proteja sectoarele economice și de sănătate este nevoie de cooperare globală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.