Foștii membri ai inițiativei de disidență Carta 77 din Cehoslovacia solicită guvernului Cehiei să semneze declarația pro-democratică a celor 16 state europene

0
723
neweurope.eu

Săptămâna aceasta, foștii disidenți ai Cehoslovaciei din perioada regimului totalitar au publicat o cerere către guvernul Cehiei de a semna declarația celor 16 state europene cu privire la respectarea principiilor democratice în timpul pandemiei de COVID-19.

Andrew Stroehlein, director media european în cadrul Human Rights Watch, a distribuit solicitarea venită din partea semnatarilor manifestului Carta 77 din fosta Cehoslovacie.

Foștii disidenți menționează în solicitare că “Eforturile de a combate pandemia de coronavirus nu trebuie să slăbească fundamentele democratice și legale ale statelor.” Ei menționează că guvernul ceh nu a încălcat până acum drepturile și libertățile lor, însă consideră că “Urgențele conțin mereu riscul unei creșteri a tendințelor autoritare.”

În acest sens, ei au cerut guvernului Cehiei să semneze declarația europeană din data de 1 aprilie 2020. Printre cele 16 state susținătoare se află și România.  

Comunicatul european menționează că în situația de criză actuală este necesară adoptarea unor măsuri extraordinare pentru a proteja cetățenii, însă este prezent riscul de a fi încălcate principiile Uniunii Europene, precum democrația, drepturile fundamentale și statul de drept. Astfel, cele 16 state cer impunerea unor regulamente de protecție în măsura respectării valorilor europene și susțin inițiativa Comisiei Europene de a supraveghea deciziile luate de fiecare stat european.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.