Noile evoluții în cadrul conflictului din Nagorno-Karabah

0
559

Atenuarea    conflictului   din   Nagorno-Karabah   începe   să   devină  realitate,  după  ce   alaltăieri,  44   de  prizonieri   de   război   armeni   s-au   întors   în   țara  lor  de  origine  transportați   de   avioane  rusești   până   în  capitala   Erevan,  iar   întoarcerea    populației   refugiate   din   zona  de  război  continuă. Agenția   TASS   titrează   că   până  acum,  în  total  39,700  de   refugiați   au   revenit   în   provincie,  dintre   care  numai   ieri  566  de  persoane  au    fost    transportate   cu  autobuzele   de  la   Erevan   la   Stepanakert.

TASS   a   comunicat   într-un   articol   publicat   în  data   de  13  că   Federația  Rusă   menține   o  atenție  sporită   asupra   evoluțiilor   din  Nagorno-Karabah   după   ce   se  pare   că   acordul  de  încetare  a   focului   a  fost   încălcat    în   zonele   Htsaberd   și    Hin   Taher   din   provincia   Hadrut,  în   data   de   11  decembrie,  conform   informațiilor   primite  de  la  comandantul   contingentului   de  menținere   a  păcii   transferat    acolo. 

Rezolvarea    definitivă  a  conflictului   este   departe  de  a  fi   realizată  în   acest   context,  așa   cum   sunt   toate  conflictele    interetnice,  iar   atât   Armenia   cât   și   Azerbaidjan  se   acuză   reciproc   de   agresiuni,  dezinformare    și   încălcarea   acordului   de   încetare  a  focului.

Conflictul   este   și  de   această    dată    mediat   și   de   Grupul   Minsk   din   cadrul   OSCE,  constituit   încă   din   1994   sub   forma   unui  forum  de   discuții    pentru    soluționarea    conflictului   dintre   Armenia   și   Azerbaidjan. Grupul   este   prezidat   de   SUA,   Franța   și   Federația   Rusă,   iar   ceilalți  membrii   permanenți   sunt:   Armenia,  Azerbaidjan,  Belarus,  Suedia,  Germania,  Italia   și   Turcia.

Colaborarea  dintre   Grupul   Minsk   și   părțile   implicate   în  conflict  a  fost   însă  defectuoasă.  Președintele   azer,  conform   unui   articol   publicat   de   agenția   națională  de   presă   azeră  care  a   redat   discursul   său  integral   în  fața   grupului   Minsk,  a   declarat   că   acesta  nu  a  reușit   de-a   lungul   timpului   să   tempereze   lungul   conflict    azero-armean   deși  “a   venit  cu   idei   și   a  încercat   să   acționeze   creativ”.  Președintele   a  mai   încercat   să  argumenteze   acțiunile   țării  sale   în  noua  etapă   a  conflictului    prin  faptul  că   s-a  decis   să   finalizeze   disputa   prin   măsuri    proprii   și   anume   forțarea   Armeniei  de  a-și  recunoaște  înfrângerea  pe   câmpul   de   luptă. El      a  mai  subliniat   că   țara  sa  a  dorit   doar   să  elibereze  “ propriul   teritoriu”.

Totodată,   conform  articolului   publicat   TASS    de   privitor   la   principalele  sale   remarci   din  discurs,   președintele   azer    susține   că   există   o   cu  totul   nouă   situație   în    regiune   la   acest   moment.  Deși    au   existat    întâlniri   ale   grupului   cu   reprezentanții   politici   ai   celor   două   state,   nu  s-au    înregistrat    efecte    pozitive   ale   medierii. Grupul   nu  a   reușit   să   se  întâlnească   cu   liderul   provinciei   Nagorno   Karabah,  iar   atât   în   presa   armeană   cât   și   în   cea  azeră   circulă   variante   opuse   ale   motivului. Agenția   de   presă   națională   din   Armenia   susține   că   întâlnirea    aceasta   a  fost  anulată   de   către   partea   armeană   din   cauza    neparticipării   părții   ruse   la   discuții.  O   companie   de   presă   din   Azerbaidjan   susține   că   propunerea   de   întâlnire   cu  cel   menționat   anterior  a  fost   declinată   de   grupul   de  la  Minsk,  dar   agenția   națională  de   presă   azeră  nu  a  acoperit  acest   subiect.

Turcia   rămâne   concentrată    pe   întărirea   relațiilor   sale   cu  Azerbaidjanul,   iar   legăturile   politice   și  economice   între  cele   două  se  intensifică,  așa  cum  rezultă   din   ultimele  comunicate   oficiale   redate  de   agenția  națională   de  presă. La fel este cazul și Federației Ruse în privința Armeniei. Mizele   implicării   Rusiei   și   Turciei   în   conflictul   din   Nagorno-Karabah   merg   dincolo   de   privilegiile   medierii. Compania   de   presă   azeră   Report   a   publicat   în  data   de   14  decembrie un  reportaj   bazat   pe   mărturisiri   ale  unor   mercenarii   sirieni   care   au    fost   angajați   să  lupte   în   conflictul   din   Nagorno-Karabh     de   către   Armenia   prin   mijlocirea   Federației   Ruse  și  a   guvernului   sirian. 

Conform   articolului,  majoritatea   recruților    trebuiau  să  ajungă   în  Libia,  dar   avioanele   rusești  care  îi  transportau   au   schimbat   destinația   în  contextul  stagnării   conflictului   din   Libia.  Pe   de  altă   parte,  la  începutul   lunii   octombrie,  The   Guardian    a   publicat   un   articol   similar,  dar   de   această   dată   luptători   sirieni   fuseseră  recrutați   de   o    firmă   privată   de  securitate   turcă  pentru   a   se   angaja   în  conflict  de   partea   Azerbaidajanului.  The   Guardian   vehiculează   că   în   acest   fel    Turcia   începe  să  se  ridice   ca  și   putere   regională   în   Caucaz   rivalizând  cu   Federația   Rusă.

Un  alt   articol   titrat   de   TASS   care   redă   declarațiile   Ministrului  de   Externe  rus, Lavrov   și   prin   care   acesta   încearcă  să   justifice   măsurile   de   mediere   luate   până   acum   în   context   regional,  arată   faptul   că   Republica   Islamică   a   Iranului   este   un   alt   jucător   regional   important  care   are   interese   în   soluționarea   conflictului  azero-armean   pentru   a   favilita   din  nou   tranzitul   comercial   afectat  de   sancțiunile   americane.

 Ultimele   informații   despre   evoluția    medierii:

A   further   updated   map   of #NagornoKarabakh  and   its    surroundings   as   of   16   December   2020.  On   15   December,   the   “line  -of-  contact”   was    officially   removed   from   maps   provided   by    Russian    peacekeepers,   now   only    “zone   of   responsability”   mentioned.”

Nagorno Karabakh Observer/ @NKobserver

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.