TIGRAY: rebelii avansează, iar premierul Etiopiei anunță încetarea focului

0
530
https://loopnewslive.blob.core.windows.net/liveimage/sites/default/files/2020-12/UHZE8fMAu3.jpg

Pe străzile din Macalle se reaprinde speranța după luni de întuneric, în urma anunțului de la Addis Abeba de încetare a focului unilaterală. Până ieri, premierul etiopian Abiy Ahmed, Premiul Nobel pentru Pace 2019, respinsese întotdeauna orice cerere de armistițiu lansată de Națiunile Unite, alături de Statele Unite și Europa în frunte, pentru a ajuta pe cei 6 milioane de locuitori ai unei țări aflate în dezastru. Acestei situații i-au pus capăt, momentan, forțele TPLF (Frontul de Eliberare a Poporului Tigray), care au preluat controlul asupra orașului din care fuseseră expulzați în noiembrie anul trecut, anunțând ,,porțile deschise” ajutorului umanitar internațional.

Trupele guvernului etiopian și ale aliaților eritreeni au elibarat orașul acum două zile. Odată cu invazia din luna noiembrie a anului trecut, Abiy se gândise să încheie conflictul, declanșând în schimb un război devastator într-o regiune înfloritoare, cu ajutorul dictatorului eritreean Afewerki și a milițiilor provinciilor vecine.

Nu este clar dacă acest eveniment reprezintă sfârșitul războiului sau doar o pauză. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a primit cu mare mulțumire încetarea „forțată” a conflictului, proclamată de Abiy, la care TPLF a răspuns în această dimineață printr-o declarație: „Luptele împotriva guvernului în retragere vor continua câteva zile”.

După ce a vorbit la telefon cu premierul etiopian, Guterres a spus că acum „speră la un sfârșit eficient al ostilităților”. Situația rămâne incertă mai ales în nord, în țările cele mai apropiate de granița cu Eritreea, ale căror trupe au luptat și au comis atrocități alături de guvern.


Mai devreme sau mai târziu, vechii inamici vor relua medierea internațională. Pe terenul regiunii Tigray rămâne un popor mândru și abătut, care ar vrea să se ridice, dar are nevoie de resurse pe toate planurile: 2 milioane de persoane strămutate intern, sute de mii de refugiați în Sudan, cel puțin 350.000 de persoane care riscă să moară de foame, conform raportului agențiilor ONU, spitale și infrastructuri distruse sau jefuite, curățare etnică.

Guvernul de la Addis Abeba susține că a decis o încetare a focului unilateral pentru a permite oamenilor să meargă pe câmpuri într-un sezon crucial pentru agricultură, care durează până în septembrie. Până ieri, Abiy a repetat că nu există nicio urgență alimentară în Tigray, iar țăranii erau obligați să meargă și să semene noaptea, deoarece armata le interzicea cultivarea pentru a supraviețui.


Nu este clar ce vor face trupele eritreene. Cu siguranță, există o țară care trebuie reconstruită și există o tot atât de inevitabilă nevoie de justiție: cel puțin 150 de masacre și atrocități comise împotriva civililor neînarmați și atribuite în mare parte guvernului, nu pot fi ținute sub tăcere.

Cu doar o săptămână în urmă, 80 de persoane, inclusiv mulți copii, au fost uciși de bombardarea de către avioanele etiopiene a orașului Togoga. De asemenea, cu câteva zile în urmă, trei lucrători medicali de la Medicii fără frontiere au fost uciși în timp ce își executau slujba.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.