În ultimele 6 luni, 45north, împreună cu Beacon Project, organizație parte a Institutului Republican Internațional, a analizat conversația în limba română pe Facebook cu privire la Pactul Verde European (Green Deal) pentru a identifica narative de dezinformare. În acest raport final, am adunat concluziile și rezultatele din cele 4 rapoarte rezultate anterior și am propus o serie de recomandări, adresate în special factorilor de decizie la nivel guvernamental, pentru combaterea dezinformării, atât pe acest subiect specific, cât și în general.

Printre principalele concluzii pe care le-am propus în acest raport, se numără:

  • Postările care conțin astfel de narative de dezinformare sunt mai “gălăgioase”, în sensul în care au dominat topul postărilor cu cele mai multe interacțiuni. Cu alte cuvinte, aceste postări au fost vizualizate de un număr mai mare de persoane, față de restul postărilor care făceau referire la Pactul Verde dar care nu conțineau narative de dezinformare
  • Una din cele mai des întâlnite narative de dezinformare este punerea semnului de egal între politicile Green Deal și naționalizare/comunism. Această narativă se referă cel mai adesea la sectorul agricultural, unde se dorește accentuarea temerilor acelei părți a populației care are amintirea perioadei comuniste prin teoria (falsă) că implementarea Green Deal va duce, printre altele, la naționalizarea en masse a terenurilor agricole.
  • Aceste narative sunt diseminate în medii care nu par a avea o legătură contextuală directă cu teme ce țin de tranziția verde, politici publice, de mediu sau de economie. Adesea am văzut că aceste narative sunt diseminate în pagini sau grupuri de Facebook care au un fond de pseudoștiință (parapsihologie, zodiac, etc.).

Modelul de cercetare aplicat de 45north împreună cu Beacon Project pentru limba română a fost replicat în alte cinci țări (în limba nativă) de către organizații partenere: Centrul pentru Analiza Propagandei și Dezinformării (Polonia), Institutul pentru Studii de Securitate Praga (Cehia), Europeum (Cehia), Infosecurity.sk (Slovacia) și Centrul pentru Studiul Democrației (Bulgaria).

Citește toate concluziile trase, precum și recomandările noastre, în raportul final (limba engleză), disponibil integral mai jos:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.