Atacuri aeriene ale Rusiei au lovit nord-vestul Siriei pentru prima dată în ultimele trei luni

0
594
tass.com

Avioanele de luptă rusești au atacat marți și miercrui granițele provinciilor Hama, Idlib și Latakia, regiune în care Rusia încheiase un armistițiu în luna martie. Organizația Căștile Albe a confirmat că atacurile aeriene au lovit inclusiv zona Sahl al-Gahb din vestul orașului Hama.

Autoritățile nu au raportat răniți, însă mulți oameni au fost obligați să plece înspre nord pentru a fi în siguranță.

Directorul Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, Rami Abdel Rahman, a declarat că atacurile rusești au avut drept scop îndepărtarea din zona Sahl Al-Ghab a luptătorilor din opoziție care controlează regiunea, precum Hay’et Tahrir al-Sham și alte grupări rebele.

De asemenea, Ambasada Federației Ruse din Damasc a anunțat că Siria a primit sâmbătă din partea Rusiei avioane de luptă MiG-29 în contextul cooperării dintre cele două țări. Acestea au fost date în cadrul unei ceremonii în baza Hmaimim în Latakia. 

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.