Grupul politic Renew Europe și-a ales astăzi liderii

0
752
Sursa: euobserver.com

Dacian Cioloș este, începând de astăzi, liderul Renew Europe, grupul politic recent înființat din Parlamentul European. În activitatea sa, Dacian Cioloș va fi secondat de prim-vicepreședintele Malik Azmani și de 7 vicepreședinți: Iskra Mihaylova, Katalin Cseh, Frédérique Ries, Morten Løkkegaard, Luis Garicano, Dominique Riquet și Martin Horwood.

Grupul este compus din formațiunea politică a președintelui francez Emmanuel Macron – En Marche, Alianța Liberalilor și Democraților Europeni și coaliția USR-Plus. Apariția sa pe scena politică europeană s-a produs în contextul avansului considerabil al partidelor populiste și extremiste, iar printre obiectivele principale se află reafirmarea valorilor identitare ale Uniunii Europene: democrația, supremația legii și drepturile omului.

Compoziția grupului Renew Europe nu este surprinzătoare, dacă avem în vedere similitudinile din profilul politic al celor mai proeminente voci din interiorul său. Emmanuel Macron a susținut încă din 2017 un proiect de relansare a principiilor fondatoare ale Uniunii și s-a pronunțat pentru introducerea unui referendum european pe această temă, dar partidul său nu a aderat atunci la niciun grup din Parlamentul European. Alianța Liberalilor și Democraților este recunoscută pentru consecvența în susținerea statului de drept și a condițiilor de acordare a fondurilor europene în funcție de respectarea acestui principiu, iar alianța USR-Plus vine cu o perspectivă asemănătoare, chiar dacă nu are o nișă ideologică bine conturată.