Migranți salvați după 40 de zile pe mare

0
633
Sursa: Reuters

Un grup de migranți care au fost blocați la bordul unui petrolier danez în Marea Mediterană de mai bine de o lună au fost primiți în Sicilia la sfârșitul săptămânii trecute. Guvernul italian a fost de acord să primească cele 25 de persoane aflate pe mare 40 de zile, după ce inițial li se refuzase intrarea.

ONG-ul francez SOS Mediterranee a scris pe Twitter că acest blocaj de 40 de zile este intolerabil, numind acest eveniment că fiind cel mai lung și rușinos impas din istoria maritimă europeană. Această problemă s-a produs din cauza autorităților din Malta, Italia și Libia, care au refuzat pe rând intrarea migranțiilor pe aceste teritorii. Migranții au fost transferați vineri pe nava italiană Mare Jonio, operată de Mediterranea, după ce aceștia au fost ancorați aproape de coasta Maltei în luna august pe nava Maersk Etienne, operată de Maersk Tankers. La începutul acelei luni, migranții au fost găsiți aproape de Malta de Maersk pe o barcă de lemn care s-a scufundat imediat după ce aceștia au fost salvați. Printre migranți se află și o femeie gravidă. Conform reportajelor, persoanele de la bord se aflau în condiții psiho-fizice grave, care le-ar fi făcut șederea pe petrolier imposibilă. SOS Mediterranee a rugat țările membre ale Uniunii Europene să acționeze mai prompt și să ofere soluții pentru migranții veniți din zone nefavorabile pentru a opri un alt impas ca acesta. În prezent, aproape 300 de migranți sunt blocați la bordul unei nave operate de grupul spaniol Open Arms, intrarea pe teritoriul unei țări europene fiindu-le refuzată.

Italia rămâne de ani buni ruta principală către Europa pentru sute de mii de solicitanți de azil, în timp ce coasta de vest a Libiei rămâne un punct principal de plecare pentru aceștia. În ultimii ani, numerele au început să scadă mulțumită efortului depus de autoritățile italiene de a întrerupe rețelele de contrabandă a migranțiilor și de a sprijini garda de coastă din Libia pentru a intercepta bărcile. Totuși, acestea au început ușor să crească în 2020, datorită pandemiei de Coronavirus care a le-a făcut treaba autorităților mai grea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.