Prima parte a acestei analize o regăsiți pe blogul nostru de pe Adevărul, aici.
Ce prevede Tratatul Spațiului Cosmic?
Acestea sunt cele mai importante principii preconizate în Outer Space Treaty (1967):
- Cum am menționat și anterior, la fel ca în cazul Antarcticii, spațiul cosmic nu trebuie să fie obiectul niciunui fel de conflict, de aceea trebuie mereu folosit în scopuri pașnice.
- Niciun stat nu poate deține teritorii în spațiul cosmic și nu poate pretinde drepturi teritoriale. Nu este menționat în niciun fel un actor privat, cum ar fi o companie sau o persoană fizică. Desigur, conceptul de proprietate privată funcționează doar dacă cineva cu destulă putere poate apăra proprietatea respectivă în cazul în care altcineva pretinde drepturi asupra ei. Aici facem din nou referire la state sau organizații internaționale, așadar se subînțelege imposibilitatea deținerii de teritorii de către orice fel de agent, fie el statal, internațional sau privat. De aici vine și răspunsul în cazul lui Gregory W. Nemitz și asteroidul Eros 433.
- Explorarea spațiului trebuie făcută în interesele întregii umanități și oricine are dreptul să exploreze spațiul cosmic. Acest principiu, împreună cu imposibilitatea de a deține teritorii pe alte corpuri cerești, se crede că a încetinit explorarea spațiului. Principiul acesta este respectat în practică și chiar în 1969. Când Statele Unite au aterizat pentru prima oară pe Lună și au înfipt steagul american acolo, au precizat ulterior că este doar un gest simbolic și că nu pretind în niciun fel drepturi asupra Lunii, ținând cont de tratatul intrat în vigoare cu doi ani în urmă.
Așadar, tratatul este foarte restrictiv și prevede limitări chiar și în privința unor activități care nu implică anexări teritoriale. Spre exemplu, dacă un stat sau o companie vrea să extragă minereuri de pe altă planetă, acest lucru ar încălca principiul folosirii egale a spațiului cosmic, pentru că ar limita accesul oricarui alt actor la acea parte din spațiu.
Adunarea generală a Organizației Națiunilor Unite, printr-un document întocmit în 2017, la 50 de ani de la semnarea tratatului, a reiterat importanța principiilor din tratat, făcând astfel destul de clar faptul că nu se va schimba nimic în ceea ce privește dreptul la proprietate pe corpuri cerești. Singurele lucruri pe care ai voie să le deții în spațiu sunt lucrurile pe care tu le-ai dus acolo.
Această idee de “moștenirea comună a umanității” se pare că nu se pliază foarte bine pe egoismul nostru, cel puțin dacă vorbim de cel economic. O eventuală problemă care poate apărea în acest context este faptul că, neaparținând nimănui, atitudinea pe care ar adopta-o cei care explorează cosmosul ar fi de nepăsare vizavi de efectele pe care le au expedițiile lor asupra mediului înconjurător de pe corpurile cerești respective. Totuși, statele lumii, inclusiv toate statele relevante din discuție, care au posibilitatea de a explora și eventual exploata spațiul, sunt foarte refractare vizavi de ideea de proprietate comună. Din acest motiv au și refuzat să semneze Tratatul privind Luna (1979), în care se precizează în mod explicit că nimeni nu poate deține nicio parte din suprafața lunii și nici din ceea ce se află sub suprafața acesteia. În plus, obligă statele să formeze un pact global pentru explorarea resurselor de pe lună. Nu e de mirare că doar 13 state au ratificat tratatul și niciunul dintre ele nu are potențial de explorare.
- Statele trebuie să se asigure că nu contaminează Pământul cu microorganisme aduse din spațiu, în cazul în care astfel de microorganisme periculoase pentru oameni există.
- Niciun stat nu are voie să poziționeze focoase nucleare sau arme de distrugere în masă pe un corp ceresc sau în orbita Pământului. Acest principiu este o formă mai specifică a celui care face referire la folosirea în mod exclusiv pașnic a spațiului cosmic. Acesta poate fi foarte relevant în viitor, când noile tehnologii vor permite călătorii mai rapide și mai frecvente pe alte planete.
Încotro?
După părerea noastră, legile care guvernează în prezent spațiul cosmic trebuie cu siguranță actualizate, dar disponibilitatea organizațiilor internaționale în această privință nu pare să fie prea mare. Pe lângă dreptul la proprietate extraterestră, există și alte lacune în lege.
Spre exemplu, dacă un extraterestru ar ateriza în curtea ta, ai avea voie să îl sacrifici și să îl mănânci? Ar fi asta o crimă? Conform legilor actuale, nu. Legile noastre fac referire doar la oameni și eventual la animale și cruzimea asupra lor. În schimb, extratereștrii n-au niciun drept pe planeta Pământ. Sigur, șansele să aterizeze un extraterestru în curtea ta din spate sunt infime, cu atât mai mult să îți treacă prin cap să îl mănânci pe acesta, dar această chestiune arată lacunele din legile internaționale privind cosmosul și necesitatea revizuirii acestora, sau măcar a deschiderii de discuții despre ele.
Dacă David Bowie ar fi trăit astăzi, probabil nu l-ar fi interesat prea tare discuțiile despre legislația de pe Marte, dar am fi mult mai aproape să îi raspundem că există viață acolo.
Analiză realizată de Dragoș Niculae Ghimpe
