ALERTE NOTABILE:

  • Boală nediagnosticată, Republica Democrată Congo, 9 octombrie: Conform unei publicații locale, portalul Actualite, în provincia Kwilu, de la finalul lui august au murit aproximativ 90 de copii cu vârste între 0 și 5 ani. Cauza este catalogată drept necunoscută dar simptomele sunt similare cu cele determinate de malarie. René Kinenga, director programe la Radio Fraternitéatrage de la fața locului atenția comunității internaționale asupra situației grave și cere o echipă de experți pe teren pentru a investiga particularitățile acestei boli. Conform localnicilor, aceste morți au devenit un eveniment sezonier tragic, repetându-se în ultimii trei ani.
  • Ebola, Republica Democrată Congo, 3 noiembrie: Agenția de presă chineză Xinhua citează OMS care a confirmat 8 cazuri și 6 morți de Ebola în provicia Nord-Kivu, după ce în mai, același organism internațional anunța finalul unei alte epidemii de Ebola. Organizația International Rescue Committee (IRC) atrage atenția asupra vulnerabilității populației din această provincie, având în vedere că efectele ultimei epidemii nu au dispărut complet iar COVID-19 este, de asemenea, o amenințare constantă. Conform IRC, în prezent, în Congo există mai mulți oameni care sunt în pericol de a se confrunta cu foamete severă decât au fost înregistrați în oricare altă țară, un alt strat de complexitate pentru o populație greu încercată în ultimele decade.
  • Tuberculoză, global, 14 octombrie: Conform ultimului raport anual al OMS pentru tuberculoză, pentru prima oară în mai mult de zece ani, numărul morților oficiale de tuberculoză, la nivel mondial, a crescut. Motivul principal pentru această creștere este pandemia de COVID-19, care a deturnat o parte din resursele financiare și umane de la combaterea acestui flagel mult mai vechi al omenirii. OMS estimează că în prezent există aproximativ 4,1 milioane de persoane bolnave de tuberculoză dar care nu sunt conștiente de asta, o creștere de la 2,9 milioane în 2019.
  • Nigeria, holeră, 27 octombrie: Publicația locală Independent îl citează pe Abubakar Kende, secretarul-general al Crucii Roșii în Nigeria, care spune că 2021 a întrecut deja 2020 și 2019 în ceea ce privește numărul de cazuri de holeră. La acel moment fuseseră înregistrate deja 88,704 de cazuri și 3,208 de morți. Deși, la fel ca în cazul altor boli care afectau diverse comunități în lume, COVID-19 a determinat deturnarea de resurse și ignorarea involuntară a acestor alte boli, în cazul holerei condițiile de igienă a surselor de apă potabilă reprezintă cheia rezolvării acestei crize iar această situație există în Nigeria cu mult înaintea pandemiei de SARS-CoV-2.

Mai multe informații despre inițiativa ROME regăsiți aici

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.